Va mai amintiti de traditia cu ”taierea motului la copii”? Oh daca nu…e acel obicei respectat din mosi stramosi, taierea motului se practica pe toate meleagurile tarii noastre, diferentele de la zona la zona fiind foarte mici.
Se practica la un an de la nasterea copilului in mod obisnuit, dar si la trei ani sau chiar la cinci, obligatoriu insa in an cu numar fara sot.
Motul se taie baietilor, iar la fete rareori, cum doresc parintii deoarece asta implica cel putin o masa de pranz, dupa cat de instarita este familia. In unele zone ale tarii deasupra capului fetitelor se rupe turta.
Se obisnuieste insa sa se dea o petrecere la care sunt invitati pe langa nasii copilului si rude si vecinii sau cei apropiati, intocmai ca la botez cu bucate alese cum sunt supa, fruptura, cozonacul…
Se zice ca pana la taiatul motului nu se ia deloc din parul copilului care in acea zi este impletit cu funda albastra la baiat si rosie la fata.
Cu o foarfeca sau un briceag nasul taie motul si intreaba: „De ce ti-e motul, finule?” la care cei de fata raspund: „De noroc si sanatate si de o oaie cu lapte”.
Motul taiat se pastreaza ca amintire laolalta cu lumanarea de la botez si se arata copilului cand acesta implineste sapte ani dupa care se ingroapa la radacina unui pom fructifer. Unii parinti prefera sa pastreze motul taiat in forma de cruce pe un banut cu o picatura de ceara.
Sau se mai obisnuieste ca motul sa fie ingropat in ziua taierii motului intr-un lan de grau, ca parul celui mic sa fie bogat.
Un alt obicei la taierea motului este sa se puna diferite obiecte pe o tava in fata copilului, cum ar fi: carte, creion, paine, carbune, cosmetice, lana si pamant si este lasat sa aleaga de trei ori cate un obiect. Ce va alege arata la ce va avea noroc in viata.[sursa]
Eh si aici incepe curiozitatea mea, scopul pentru care v-am readus aminte aceste obiceiuri…sunt realmente curioasa care au fost primele 3 obiecte pe care le-ati ales din cele expuse…
Evident ca eu nu mai tin minte, insa mama mi-a spus ca prima data am ales cartea (sper ca semnifica inteligenta, nu ca o sa citesc o multime de carti), oglinda si piaptanul (le-am luat deodata, folosind ambele maini) si banii, de restu nici nu m-a interesat au fost total abandonate !
Acum e randul vostru sa-mi satisfaceti curiozitatea….voi ce ati ales ?