tag:blogger.com,1999:blog-8141880257182919942024-03-20T04:09:52.367-07:00SaravisSaravishttp://www.blogger.com/profile/02282664587191147808noreply@blogger.comBlogger12125tag:blogger.com,1999:blog-814188025718291994.post-72793432360980965252017-03-15T07:55:00.000-07:002017-03-15T07:55:11.126-07:00Tu de ce te simti dependent?Dependenta, sau a fi dependent de ceva anume este un lucru serios si acest termen nu poate fi folosit cand iti place in mod deosebit un fel de mancare si ai putea manca de 3 ori pe zi acelas lucru, cand ti dor de o persoana dupa numai 5 minute dupa ce a plecat sau cand ii simti lipsa unui lucru din nevoie si obisnuinta…<br />
<a name='more'></a><br /><br />A fi dependent inseamna sa simti ca nu poti trai fara acel ceva, iar in lipsa lui sa intrii intr-o stare de neliniste, de nervozitate, impacientare si sa fi in stare de orice pentru a obtine acel lucru sau chiar persoana…<br /><br />A fi dependent de cineva este tot un fel de supunere, subordonare, insa in fata unei persoane care te intretine si datorita careia traiesti. Insa nu este exclus nici cazul cand anumiti oameni venereaza o persoana, o iubesc prea mult si astfel devine o obsesie pentru ei, iar lipsa dansei ii face sa se simta ca cei dependenti de droguri sau alcool…<br /><br />Iar a simti lipsa unui CEVA este total diferit de termenul dependenta, caci chiar daca iti lipseste acel ceva poti trai, te poti acomoda si obisnui fara el, fara nici un tratament sau ajutor…<br /><br />Dependenta te impinge la gesturi necugetate, nu te poti controla, nu poti gandi limpede, iar unicul lucru pe care il venerezi este acel ceva dupa care tanjesti, iar tratarea se face pe baza de ingrijire medicala si tratament corespunzator.<br /><br />A fi dependent de ceva/cineva si a-ti lipsi, a-ti fi dor este o diferenta…A nu se confunda !<br /><br />Eu ma simt dependenta sau mai bine zis atasata de dulciuri, caldura (si soare), zambete si dragostea celor dragi…Tu de ce te simti dependent/a?<br /><br />Saravishttp://www.blogger.com/profile/02282664587191147808noreply@blogger.comtag:blogger.com,1999:blog-814188025718291994.post-17451112643760661592017-02-18T07:54:00.000-08:002017-02-18T07:54:00.881-08:00Tu la ce ai noroc de mic ?Va mai amintiti de traditia cu ”taierea motului la copii”? Oh daca nu…e acel obicei respectat din mosi stramosi, taierea motului se practica pe toate meleagurile tarii noastre, diferentele de la zona la zona fiind foarte mici.<br />
<a name='more'></a><br /><br />Se practica la un an de la nasterea copilului in mod obisnuit, dar si la trei ani sau chiar la cinci, obligatoriu insa in an cu numar fara sot.<br /><br />
Motul se taie baietilor, iar la fete rareori, cum doresc parintii deoarece asta implica cel putin o masa de pranz, dupa cat de instarita este familia. In unele zone ale tarii deasupra capului fetitelor se rupe turta.<br /><br />Se obisnuieste insa sa se dea o petrecere la care sunt invitati pe langa nasii copilului si rude si vecinii sau cei apropiati, intocmai ca la botez cu bucate alese cum sunt supa, fruptura, cozonacul…<br /><br />Se zice ca pana la taiatul motului nu se ia deloc din parul copilului care in acea zi este impletit cu funda albastra la baiat si rosie la fata.<br /><br />Cu o foarfeca sau un briceag nasul taie motul si intreaba: „De ce ti-e motul, finule?” la care cei de fata raspund: „De noroc si sanatate si de o oaie cu lapte”.<br /><br />Motul taiat se pastreaza ca amintire laolalta cu lumanarea de la botez si se arata copilului cand acesta implineste sapte ani dupa care se ingroapa la radacina unui pom fructifer. Unii parinti prefera sa pastreze motul taiat in forma de cruce pe un banut cu o picatura de ceara.<br /><br />Sau se mai obisnuieste ca motul sa fie ingropat in ziua taierii motului intr-un lan de grau, ca parul celui mic sa fie bogat.<br /><br />Un alt obicei la taierea motului este sa se puna diferite obiecte pe o tava in fata copilului, cum ar fi: carte, creion, paine, carbune, cosmetice, lana si pamant si este lasat sa aleaga de trei ori cate un obiect. Ce va alege arata la ce va avea noroc in viata.[sursa]<br /><br />Eh si aici incepe curiozitatea mea, scopul pentru care v-am readus aminte aceste obiceiuri…sunt realmente curioasa care au fost primele 3 obiecte pe care le-ati ales din cele expuse…<br /><br />Evident ca eu nu mai tin minte, insa mama mi-a spus ca prima data am ales cartea (sper ca semnifica inteligenta, nu ca o sa citesc o multime de carti), oglinda si piaptanul (le-am luat deodata, folosind ambele maini) si banii, de restu nici nu m-a interesat au fost total abandonate !<br /><br />Acum e randul vostru sa-mi satisfaceti curiozitatea….voi ce ati ales ?Saravishttp://www.blogger.com/profile/02282664587191147808noreply@blogger.comtag:blogger.com,1999:blog-814188025718291994.post-5926712810807981082017-01-11T07:54:00.000-08:002017-01-11T07:54:00.180-08:00Take a 5 minute breakDin seria “Întrebările auzite de prea multe ori merită răspunsuri pe măsură”:<br /><br />De ce îţi aranjezi şosetele pe culori? Aaaa, pentru că-s colorate? Doooh.<br />
<a name='more'></a><br /><br />De ce numeri înghiţiturile de apă? Pentru că şi pe ele tre’ să le numere cineva.<br /><br />De ce nu faci un copil? Unde aţi văzut voi copii care fac copii? (acum, fie vorba între noi, la TV, dar eu mai am nişte concerte de ţopăit, nişte nopţi de pierdut, nişte nebunii de facut)<br /><br />Ce-i ala, mamă, psychobilly? Mamă, unele lucruri chiar nu trebuie să le ştii.<br /><br />Da’ cu oamenii ce ai? Nimic, da’ nici ei n-au argumente.<br /><br />De ce tre’ să aranjezi mereu preşurile de la intrare, chiar şi pe ale vecinilor? Nu ştiu, da’ dacă nu-s drepte, mă ia ameţeala.<br /><br />De ce n-ai răbdare? Next, please.<br /><br />De ce strângi zaţul de cafea în pungă? Pentru că-mi place cum miroase. Si pentru că-l pun la flori.<br /><br />De ce nu scrii mai des? Pentru că n-am încredere în mine.<br /><br />De ce-ţi plac cutiile atât de mult? Pentru că organizează haosul.<br /><br />De ce nu-ţi plac morcovii? Pentru că mă doare capul de la ei [don't even think of going there!].<br />Saravishttp://www.blogger.com/profile/02282664587191147808noreply@blogger.comtag:blogger.com,1999:blog-814188025718291994.post-76829054947285149442016-12-16T07:53:00.000-08:002016-12-16T07:53:00.217-08:00In difference I trustIn urma cu niste ani, am avut ocazia sa raman intr-o alta tara. Aveam tot ce-mi puteam dori: o casa, o masa, o familie, alta decat a mea, care ma acceptase de ani buni – sa fi tot fost vreo cinci, pe atunci. Terminasem facultatea de putina vreme, insa n-aveam visuri carieristice pe care sa nu mi le pot indeplini din fata unui PC, fara sa am nevoie sa simt ca am locul meu intr-o mare de cubicals. Terminasem ASE, insa imi doream altceva. Visam scenarii si fire epice, ma trezeam cu Amos Oz si ma culcam cu Hitchcock si cu Yimou Zhang in minte.<br />
<a name='more'></a><br /><br />Am spus, atunci, un “Nu!” hotarat si, dupa vreo trei saptamani de vacanta, m-am intors si am lasat in urma promisiunea occidentului. Nici pana in ziua de azi nu-mi pare rau. Am crezut, multa vreme, mi se pare acum, ca nu ai nevoie de un loc pentru ca lucrurile sa stea altfel. Am vazut locul doar ca pe o recuzita.<br /><br />De vreo jumatate de an, insa, am tras linie. Am dat la o parte balastul, am pus in balanta. M-am trezit, din nou, plimbandu-ma pe holuri cu neoane chioare, prin spitale romanesti unde, chiar si cu bani, daca esti lipsit de noroc si de simtul umorului, o sa fii the reapers’ next best friend.<br /><br />Mi-am amintit de subrezenia unui sistem in care, dupa vreo 40 de ani, o sa aduc bani de-acasa pentru pensie. De neputinta si acceptarea induse deseori aici, de la varste fragede. In Romania, nici rebel nu poti sa fii. Nu-i un secret, nu-s prietena cu Romania, nu ma recunosc aici, nu-mi apartine si nu-i apartin. N-am simtit niciodata ca sunt de aici, insa, o buna bucata de vreme, ne-am tolerat reciproc. Nu vreau sa “ciupesc”, sa “tepuiesc”, refuz sa gandesc si sa rostesc termeni ca “smenuri”. Nu-s vreo principiala, ba dimpotriva. Pur si simplu, mi-a ajuns.<br /><br />Intr-o tara care se respecta are o bruma de identitate si decenta, in azile, nu vin batranii ca sa moara, ci, ce sa vezi, ca sa mai traiasca o vreme, copiii nu-s scoliti ca sa plece si sa nu ne pese, cainii nu sunt calcati cu masina, inainte si inapoi, inainte si inapoi, pentru ca ei, pur si simplu, nu exista pe strazi. Iar linistea ta nu e conditionata de killareala unui patruped. Nu, acolo-s omorati organizat, in centre. Cui ii pasa de ei – de batrani, de copii, de caini – poate sa faca diferenta. Despre posibilitatea existentei unei diferente e vorba.<br /><br />Despre mentalitati, unele construite abia dupa 1492, pentru care binele si raul nu-s doar personaje de basm. Nu, nu ma astept ca acolo sa curga lapte si miere, nici ca voi pasi printr-o aura ce separa cele doua lumi. Nu-mi imaginez ca The Mansons au trait in globul lor de sticla, ca Bateman e departe de realitate, ca incoruptibilii au rol principal in sistemul politic ori ca raul nu stie sa vorbeasca engleza.<br /><br />Nu. Cred in posibilitatea existentei unei diferente. Ce diferenta pot sa fac eu pentru tara in care traiesc acum? Pot sa-mi ofer diferenta de care am nevoie. Sau sa sper in ea.<br /><br />P.S.: Poate ca, in final, e vorba doar despre Frank Sinatra.<br />Saravishttp://www.blogger.com/profile/02282664587191147808noreply@blogger.comtag:blogger.com,1999:blog-814188025718291994.post-17421840311063066982016-11-13T07:53:00.000-08:002016-11-13T07:53:00.137-08:00De ce sunt barbatii porci ?In primul rand eu cred ca Nu toti sunt porci…unii sunt doar purcelusi, dar la un moment dat majoritatea si-au insusit zicala ”Barbatii sunt poci” !<br /><br />Probabil ca va intrebati ”De ce?”, eh asta ne tot intrebam si noi…oare de ce ? Nu exista un tipar pentru care sunteti catalogati ca fiind porci, ci pur si simplu unii din voi sunteti…pentru ca asa vreti, asa simtiti, pentru ca va face placere…<br />
<a name='more'></a><br /><br />Motive ? e de prisos sa le enumar pe toate, dar ca sa va conving (in caz ca mai aveti indoieli) am sa exemplific cateva…<br /><br />”Tradarea este adevarul fardat la intuneric” – Aici majoritatea sunteti experti, e capitolul unde excelati realmente si nu veti putea fi egalati niciodata de catre o femeie. Spuneti ca iubiti, dar totusi inselati, dar totusi parasiti pentru alta…si e trist cand acea alta poate nici macar nu o egaleaza pe fosta, darmite sa o intreaca…<br /><br />‘‘Prietenii sunt duşmani cu care am încheiat un armistiţiu, care nu este întotdeauna respectat în mod cinstit.” – Multi nici nu pot sa ia o decizie fara indrumarea si supravegherea prietenilor…acestia ii influenteaza si in alegerea fetei perfecte, a pitipoancei veritabile in locul unei fete obisnuite si a unei barbie fara creier in locul uneia cu mai multe calitati cerebrale decat fizice…si tot acestia sunt cei care aduc argumente in schimbarea partenerei, tot ei incearca sa-ti fure prietena si sa va desparta pentru a-ti dovedi ca el este mai bun…Putini sunt cei care nu fac asta, dar totimpu tradarile vor veni de la cine nu te astepti !<br /><br />‘‘Prea multa obsesie asupra fizicului…”- Din exterior toate par frumoase, siliconate, machiate, coafate si frumos imbracate…dar in spatele acestei masti niciodata nu sti ce se poate ascunde…Va atrag formele voluptoase, buzele carnoase si imaginea pe care vo ofera, totul trebuie sa fie perfect…dar va intrebati oare daca si meritati toate acestea ?<br /><br />”Ce frumoşi sunt oamenii pe care nu-i cunoaştem.” – La inceput sunteti draguti, pareti sensibili, putin stilati si chiar usor interesati…dar odata ce timpul trece si adevaratul comportament si personalitate ies la iveala. Injurati, vorbiti porcos, jigniti, aberati si nu stiti sa respectati ! Imaginea de ”badboy” pe care o afisati e defapt lipsa de incredere in propiul coeficient de inteligenta, in propia persoana si asupra propiilor puteri de a tine o persoana langa voi. Si asta tocmai pentru ca va cunoasteti mult prea bine si va temeti ca nu cumva persoana de langa voi sa nu procedeze lafel !<br /><br />”Nu stiti sa oferiti, dar vreti sa primiti”- Nu stiti sa va exteriorizati sentimentele, nu stiti sa aratati ca tineti la o persoana, ca o iubiti, ca inseamna ceva pentru voi, sa ii vedeti calitatile inaintea defectelor…dar totusi aveti pretentia sa le primiti pe toate acestea !<br /><br />”Gelozia: acel Dragon care nimiceşte iubirea sub pretextul că o menţine vie.” - Pe langa ca e un sentiment tampit care doar distruge relatii, decat sa le intareasca…aceasta e teama de a nu pierde persoana iubita. Nu e o lipsa de incredere in persoana de langa voi, ci lipsa de incredere in voi, teama de a nu fi parasiti, de a nu fi inlocuiti cu cineva mai bun din anumite puncte de vedere…<br /><br />*Nu toti barbatii se regasesc in aceasta categorie, mai sunt si exceptii dar fie sunt calugari, fie sunt luati ori inca nu s-au nascut ! Dar nici cu unele femei nu ne este rusine la acest capitol…<br /><br />Si va mirati de ce multe femeile sunt pe interes? de ce inseala si nu mai investesc sentimente intr-o relatie ? Voi le-ati modelat sa fie asa !<br /><br />* A se evita confuziile, acest articol nu este rodul unui impact asupra relatiilor mele personale, ci este inspirat din fapte si pareri reale !<br /><br />Totusi de ce sunt porci ? Pentru ca pot ?<br /><br />Saravishttp://www.blogger.com/profile/02282664587191147808noreply@blogger.comtag:blogger.com,1999:blog-814188025718291994.post-46426244101230213352016-10-20T07:53:00.001-07:002016-10-20T07:53:16.680-07:00Cum s-au infiltrat ”intrusii”Intrusii s-au adaptat comunitatii sub o masca de nevinovati, inca de la raspandirea Crestinsimului, insa noi vom vorbi de niste ”intrusi” mai speciali…<br /><br />Probabil stiti ca una din cele mai mari greseli e sa ne subestimam adversarul…ei bine mai grav e sa ne subestimam prietenii, colegii, amicii, cunostintele, vecinii si chiar persoanele cu care abea ne salutam…<br />
<a name='more'></a><br /><br />Zicala ”A invata, inseamna a-ti subestima colegul de banca” s-a infiltrat si intr-o situatie familiara mie, dar a capatat alt sens. Fosa mea colega de banca s-a dovedit a fi foarte isteata si iscusita, astfel cand am primit cadou blogusorul acesta si am inceput sa scriu pe el nu stia nimeni de existenta sa inafara de beneficiarul (eu) si posesorul lui legal (prietenul meu).Iar ea foarte curioasa din fire a observat un comentariu al meu pe blogul lui Serginho si nu si-a putut controla degetelele sa nu dea click si sa afle ca ”are Zuzu blog”…<br /><br />Acesta a fost doar inceputul, ea fiind prima curioasa care si-a astamparat setea, insa dupa ea au urmat altii si altii…zilnic mai aparea cate una/unul, ba pe colidor la scoala, ba in ore, ba pe mess cu replici: ”Zuzu ti-ai facut blog?”, ”Si tu ai blog?”, ”Sa sti ca ti-am citit blogul” si tot asa…<br /><br />…toti imi spuneau ca de ce mi-am mai facut blog daca vreau sa nu stie nimeni de el, de ce nu pun la status sau de ce nu anunt toata planeta, cred ca pentru simplul fapt ca ”nu e genul meu”…Nu am vrut sa stie prea multi cunoscuti tocmai pentru a evita sa fiu judecata, gen ”Si-a facut si aia blog si habar nu are sa scrie”, sunt situatii cand acesti cunoscuti te apreciaza dar si situatii cand te improsca cu noroi…urma sa nu depind de aprecierea lor.<br /><br />Nu ma deranjeaza ca au aflat, nu ma deranjeaza ca imi spun ca ma citesc si nici atat ca imi impartasesc parerile lor…caci cum sunt aici sunt si in viata reala, lafel de (bine/rau) cum ma exprim in scris ma exprim si fata in fata…<br /><br />Banuiesc ca in timp vor afla tot mai multi si incet incet ma voi obisnuii, de acuma ma voi bucura cand voi afla ca ”Si voi ati aflat, Si voi ati citit, Si voi ati revenit” si va voi felicita pentru ca sunteti niste curiosi isteti, Simtiti-va ca acasa, intotdeauna veti fi bineveniti. Daca nu va pot aduce pe toti la mine acasa, aici cu siguranta va pot primi !<br /><br />Saravishttp://www.blogger.com/profile/02282664587191147808noreply@blogger.comtag:blogger.com,1999:blog-814188025718291994.post-45539174634868606822015-06-26T15:44:00.000-07:002015-07-07T15:45:10.763-07:00Inainte sa ne rostimCuvintele se aduna, ne privesc si trec mai departe. Ca un circ in turul tarii, ca un artist in turneu prin lume. Se arata multora, inselatoare, egale, exagerate si toti cred ca le sunt menite numai lor.<br />
<br />
Nu te poti baza pe ele. Unele pot insemna orice, altele nimic, iar altele, altele te contrariaza. Inainte poate insemna si inainte si inapoi: „inainte era mai bine, sa mergem inainte”. Bine si rau, cuvintele pe care te-ai baza sa-si lamureasca viata, se transforma unul intr-altul tocmai cand ai mai multa nevoie de ele: cand vrei sa masori cat e de intens un moment, rau de tot si bine de tot inseamna fix acelasi lucru.<br />
<br />
Cuvinte are oricine la indemana, de aceea oamenii nu se prea pot deosebi intre ei dupa cuvinte.<br />
<br />
De cealalta parte a lumii, oamenii insisi pot insemna la randul lor orice – ca si cuvintele, nimic – ca si cuvintele sau pot imbraca dintr-o singura miscare contraste infricosatoare – intocmai ca si cuvintele. Suferinta si fericirea pot sta in acelasi om in aceeasi clipa. La fel, dorinta de a se opri si hotararea de a merge mai departe. Sentimentul coplesitor al neputintei si increderea ca nimic nu e imposibil. Disperarea si linistea.<br />
<br />
Privindu-ne, cuvintelor li se pare ca lumea noastra n-are nicio regula. Ne deosebim si ne adunam, ne deosebim si ne respingem. Semanam si ne respingem, semanam si ne adunam. Suntem complicati, inselatori, egali, exagerati.<br />
<br />
De aceea nici cuvintele nu se pot deosebi intre ele dupa oameni. Trebuie sa se descurce singure inainte sa se rosteasca. Trebuie sa-si zdreleasca sufletele, sa si le crape in doua si sa le lipeasca la loc, trebuie sa rataceasca multa vreme in lumea lor, in lumea noastra, inainte sa se rosteasca. Intocmai ca noi.<br />
<div>
<br /></div>
Saravishttp://www.blogger.com/profile/02282664587191147808noreply@blogger.comtag:blogger.com,1999:blog-814188025718291994.post-62325567235011594902013-08-31T17:08:00.000-07:002014-07-16T17:11:12.883-07:00Messed up<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;">
<a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEgFuSFTaikKKFidalx5yvTX6SzadNEXmNo2Q1Nsr4D3-zmeC5rog0SEXUJdd4nRzFeS99BYLX8GQS20HljaCh_-Zftv1OG3c80SG4NDRmOgUVWn1OQ6I2NmhHh9h0XpTz250HAJA7zKM2w/s1600/5-5.png" imageanchor="1" style="clear: right; float: right; margin-bottom: 1em; margin-left: 1em;"><img border="0" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEgFuSFTaikKKFidalx5yvTX6SzadNEXmNo2Q1Nsr4D3-zmeC5rog0SEXUJdd4nRzFeS99BYLX8GQS20HljaCh_-Zftv1OG3c80SG4NDRmOgUVWn1OQ6I2NmhHh9h0XpTz250HAJA7zKM2w/s1600/5-5.png" /></a></div>
<div style="text-align: justify;">
Hei, hei. Ştii cine sunt?<br /></div>
<br />
<div style="text-align: justify;">
Nici un răspuns. Din nou. De ce nimeni nu mă ajută? De ce nimeni nu-mi explică ce e greşit cu mine? De ce nimeni nu-mi răspunde? Nu vreau decât să ştiu cine sunt şi cum sunt. Pentru că m-am pierdut, mi-am rătăcit sinele şi mi-e greu să-l regăsesc de una singură. De ce nu e nimeni care să mă ajute în căutarea mea?</div>
<div style="text-align: justify;">
<br /></div>
<br />
<br />
<div style="text-align: justify;">
Rătăcesc, în minte am doar gândul că vreau să mă găsesc. Dar cum să o fac când eu sunt chiar aici, pierdută printre străini? Plâng în interior, simt un gol cum creşte şi nu pot face nimic. Mă înconjoară şi monştrii apar, gata să mă înghită.</div>
<div style="text-align: justify;">
<br /></div>
<br />
<br />
<div style="text-align: justify;">
Dar sunt în lumea mea. De ce mi-e teamă? Ce mă sperie atât de tare încât îmi dau lacrimile? Ah, nici nu mă cunosc. Am petrecut o viaţă întreagă cu mine, dar tot nu mă ştiu. Sunt complicată, dau dureri de cap celor din jurul meu. Credeţi-mă, pe mine mă dor mult mai multe când mă analizez. Sunt atât de imperfectă, atât de groaznică...</div>
<div style="text-align: justify;">
<br /></div>
<br />
<br />
<div style="text-align: justify;">
Dar tu ce crezi? Cum sunt? Haide, ajută-mă puţin. Nici nu cer mult, nu?</div>
<div style="text-align: justify;">
<br /></div>
<br />
<br />
<div style="text-align: justify;">
Dar stai, nu o face. Dacă-mi vei răspunde, mă voi lipi de tine şi te voi căuta de fiecare dată când interiorul meu va fi sucit. Voi avea de fiecare dată aşteptări, voi trăi cu ideea că indiferent ce mi se va întâmpla, tu vei fi în stare să mă repari.</div>
<div style="text-align: justify;">
<br /></div>
<br />
<br />
<div style="text-align: justify;">
Poate te ve sătura de mine repede. Poate o să te distreze diversitatea de gânduri pe care ţi le voi rosti sau poate vei râde la multele mele ieşiri. Dar indiferent cum vei reacţiona, eu sunt menită să te rănesc. Pentru că pe câtă iubire o să-ţi ofer pentru că eşti stâlpul meu de susţinere, pe atâta ură o să împrăştii ăn momentul în care mă vei dezamăgi. Pentru că orice ai face, eu nu o să fiu niciodată mulţumită şi mă vei dezamăgi oricum.</div>
<div style="text-align: justify;">
<br /></div>
<br />
<div style="text-align: justify;">
Tu doar.... Dacă vrei, bineînţeles... Ignoră ura, îmbrăţişează-mă chiar dacă eu te înjur şi vei găsi în mine cea mai loială persoană. Doar... ignoră ce nu-ţi place la mine, treci cu vederea defectele pe care nu le suporţi şi ascultă-mă chiar dacă ţi se pare că spun prostii.</div>
<div style="text-align: justify;">
Eu nu deschid gura fără rost.</div>
<div style="text-align: justify;">
<br /></div>
<div style="text-align: justify;">
<br /></div>
Saravishttp://www.blogger.com/profile/02282664587191147808noreply@blogger.comtag:blogger.com,1999:blog-814188025718291994.post-77880209416287369882013-08-11T17:04:00.000-07:002014-07-16T17:05:47.941-07:00Copiii moștenesc nebuniile părinților<br />
<div style="text-align: justify;">
Aveam această idee de postare de ceva vreme, de când am găsit mini-citatul de sus. Însă odată cu începerea unei cărţi şi vizionarea unui film, am decis că e timpul să o contiui. Ei bine, e destul de evident despre ce e vorba, nu?</div>
<div style="text-align: justify;">
<br /></div>
<br />
<br />
<div style="text-align: justify;">
Ei bine, familia reprezintă... locul unde creştem, clădit de persoanele care ne educă şi care ne formează în drumul spre maturitate. And let's be serious, tot ce suntem, indiferent la ce vârstă suntem, o datorăm părinţilor noştri. </div>
<div style="text-align: justify;">
<br /></div>
<br />
<br />
<div style="text-align: justify;">
Eu tot mă gândesc, că de la vârsta la care ne naştem, părinţii noştri îşi sacrifică jumătate din viaţă doar să ne fie nouă bine: muncesc mai mult, pun binele nostru înaintea alor lor şi încearcă să ne educe cât mai bine.</div>
<div style="text-align: justify;">
<br /></div>
<br />
<br />
<div style="text-align: justify;">
Dar să fim serioşi, moştenim trăsături de la stră-stră-stră-bunici de care nu mai ştie nimeni nimic. În primul rând, moştenim genetic trăsăturile părinţilor noştri, semănăm fie cu mama, fie cu tata. În general fetele seamănă cu taţii (şi cazul meu), iar băieţii cu mamele. Pe urmă, ieşim fie stângaci, fie dreptaci. Fie cu cine ştie ce fel de semn din naştere, avem ochii mamei, faţa tatei, talia bunicii, părul stră-bunicului. Suntem un amestec unic şi bizar de trăsături care ne definesc ca şi fizic.</div>
<div style="text-align: justify;">
<br /></div>
<br />
<br />
<div style="text-align: justify;">
Şi bineînţeles, crescând în casă cu o persoană, e cam imposibil ca obiceiurile respectivei persoane să nu-ţi intre în mână. Şi copii mici şi proşti ce suntem, nu luăm şi noi ce e bine şi frumos, ci prostiile şi greşelile sunt cele pe care le reţinem cel mai uşor. Aşa suntem noi.</div>
<div style="text-align: justify;">
<br /></div>
<br />
<br />
<div style="text-align: justify;">
Eu sincer apreciez unele chestii pe care le-am învățat de la ai mei, dar cred că regret dublu. Încerc să mă schimb, pentru că majoritatea trăsăturilor intrate în caracter de la ei sunt defecte, însă este dificil să arunci tot ce știi de o viață întreagă. De aia modelarea unei persoane nu este un lucru ușor absolut deloc.</div>
<div style="text-align: justify;">
<br /></div>
<br />
<br />
<div style="text-align: justify;">
Am luat perfecționismul tatei, obiceiul de a comenta orice lucru care nu este pe placul meu. Să zicem totuși că odată cu „scufundarea” în lumea internetului și în special tumblr, am mai renunțat la acest obicei pentru că damn, fiecare face ce vrea și fiecare are dreptul la propriile preferințe și nimeni nu ar trebui să comenteze nimic de viața altuia.</div>
<div style="text-align: justify;">
<br /></div>
<br />
<br />
<div style="text-align: justify;">
Pe urmă tot de la tata am luat obiceiul de a arunca lucrurile pe unde apuc, pentru că știu că mama va fi întotdeauna să le strângă. Ea e o obsedată de curățenie și are ceva muncă cu doi ca noi în familie și se plânge des de treaba asta.</div>
<div style="text-align: justify;">
<br /></div>
<br />
<br />
<div style="text-align: justify;">
Mi se reproșează în general trăsături luate de la tata. Când eram mică în general cu el stăteam și să zicem că nu prea am simțit iubirea maternă și o apropiere mai specială față de mama. Și na, petrecând mult timp alături de el, i-am preluat obiceiurile. Țip când sunt nervoasă, mă exteriorizez ușor (un lucru pe care iar încerc să-l țin în frâu pentru că speriu lumea din jur), trântesc și bufesc, dau vina pe cei din jurul meu și consider că am dreptate tot timpul (lucru care este de o grămadă de ori adevărat, eu în general nu prea deschid gura decât dacă sunt sigură că am dreptate).</div>
<div style="text-align: justify;">
<br /></div>
<br />
<br />
<div style="text-align: justify;">
Dar de la mama am luat ideea de a fi tăcută în jurul persoanelor necunoscute, de a nu ieși din casă prea des și de a mânca multe dulciuri. Mama efectiv nu socializează mai deloc (noroc că avem fini mai nou), rutina ei e servici-televizor-dormit-servici-curățenie-televizor-dormit și iar de la capăt și ea nu mănâncă mai deloc mâncare, dar face prăjituri pentru că din ăstea-i place să mănânce.</div>
<div style="text-align: justify;">
<br /></div>
<br />
<div style="text-align: justify;">
Și când ești crescut într-o familie cu regula „micul dejun e cea mai importantă masei a zilei”, la prânz ai două feluri plus gustare de după-masă și seara bagi dulciuri în tine, cum se așteptau ei să fiu slabă?</div>
<div style="text-align: justify;">
Nu cred că am fost crescută cine știe cum, dar îmi apreciez părinții pentru efort. Poate că am crescut eu ca să le duc defectele mai departe, dar măcar încerc să schimb ce nu-mi place. E greu cu familia, dar fie că-ți plac, fie că nu sunt ai tăi și trebuie să-i suporți... Sau măcar să le recunoști existența.</div>
<div style="text-align: justify;">
<br /></div>
<div style="text-align: justify;">
Little birds can remember.</div>
Saravishttp://www.blogger.com/profile/02282664587191147808noreply@blogger.comtag:blogger.com,1999:blog-814188025718291994.post-33516303731451616542013-08-10T17:06:00.000-07:002014-07-16T17:08:08.184-07:00Memories<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;">
<a href="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEhhjdOVyKKN4zCeXVBpvE3sP9ocs7Rr8JP6PkDlnwNNdo2Tz5mMYMlU3WMTIk-qJXSKXqNyJ0TsV-sJC2qJZtWl4mBRlSB3E1YyaASiOmHnTpUccyfTk6eKmAOkspwhRW2ttDbD3vknjRs/s1600/tumblr_mqlngwuHBt1r45133o1_500.png" imageanchor="1" style="margin-left: 1em; margin-right: 1em;"><img border="0" src="https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEhhjdOVyKKN4zCeXVBpvE3sP9ocs7Rr8JP6PkDlnwNNdo2Tz5mMYMlU3WMTIk-qJXSKXqNyJ0TsV-sJC2qJZtWl4mBRlSB3E1YyaASiOmHnTpUccyfTk6eKmAOkspwhRW2ttDbD3vknjRs/s1600/tumblr_mqlngwuHBt1r45133o1_500.png" /></a></div>
Am zis oare că mi-am pierdut toate fișierele de pe laptop? Gen tot tot. Și doare ca naiba ;w; Aveam o grămadă de poze pe care nu o să le mai pot recupera probabil niciodată. Și cu asta am realizat cât preț pun eu pe astfel de lucruri.<br /><br />
Îmi plac amintirile frumoase și-mi place să am și dovezi fizice ale momentelor frumoase petrecute cu cineva (indiferent de cât de nefotogenică aș fi) pentru că eu nu prea am încredere în propria memorie. (deși restul lumii pare să aibă???)<br /><br />
Cum ziceam, practic am pierdut cam 5 ani de poze vechi, amintiri și chestii trestii. Acum regret că nu am selectat câteva ca să le printez. Și mă rog, cam de-aici m-am hotărât să fac un perete al amintirilor. Pe scurt, de-acum înainte aș vrea ca fiecare poză de la o întâmplare mai signifiantă să ajungă pe panoul meu de plută, alături de alte chestii (pentru că eu păstrez o grămadă de prostioare care se dovedesc adevărate comori sufletești după o vreme).<br /><br />
Nu știu, doar vreau să fac chestii pentru sufletul meu, care mai mă fac și pe mine să mă simt bine și care-mi plac. M-am cam săturat să încerc să fac tot ce e mai bine doar să mi se reproșeze că nu e destul.<br />
<div>
<br /></div>
Saravishttp://www.blogger.com/profile/02282664587191147808noreply@blogger.comtag:blogger.com,1999:blog-814188025718291994.post-28319163393678501622013-07-28T17:11:00.000-07:002014-07-16T17:13:01.500-07:00Nu are sens<div style="text-align: justify;">
Nu fac nimic cu viaţa mea, dar cumva reuşesc să trec printr-un carusel de emoţii care nu e prea sănătos pentru mine. Am un talent minunat de a mă întrista singură şi momentan trec printr-un stadiu în care încerc să mă redescopăr, pentru că am uitat cine sunt şi cum sunt.<br /></div>
<br />
<div style="text-align: justify;">
Uneori cred că mi-ar fi mai uşor să întreb persoanele din jurul meu, dar atunci realizez că nu dau 2 bani pe părerea lor şi ajung din nou la confruntarea cu gândurile mele şi încercările fără rost de a afla de ce am nevoie să scap de golul ăsta care creşte în mine.</div>
<div style="text-align: justify;">
<br /></div>
<br />
<br />
<div style="text-align: justify;">
Nu ştiu ce e cu mine, zău. Uneori sunt ciudată şi pentru mine. Şi deşi în majoritatea timpului mi se pare că acţiunile mele au rost, de curând nu mai e deloc aşa. Mai degrabă, nu fac nimic şi asta mă întristează într-un mod groaznic. Vreau să fac ceva, vreau să fac atât de multe lucruri! Şi când mă gândesc că în calea mea sunt doar nişte prostii mă enervez şi mai rău, dar tot nu fac nimic.</div>
<div style="text-align: justify;">
<br /></div>
<br />
<div style="text-align: justify;">
Asta e problema cu mine. Indiferent ce cred, ce gândesc şi ce vreau, nu o să fac nimic să-mi ating propria fericire. Nu fac nimic să lupt, să încerc. Dacă nu vine direct la mine, nu am nevoie. Şi gândul că ratez atât de mult şanse şi că îmi creşte grămada de regrete mă sperie groaznic.</div>
<br />
<div style="text-align: justify;">
Haha, ştiu că vorbesc prostii, doar că într-un fel încerc să-mi fac ordine în gânduri şi mi-e mai uşor dacă le scriu (deşi nu o să aibă sens mai încolo şi tot prostii o să rămână, acum îmi agăţ toată speranţa în ce scriu aici).</div>
<div style="text-align: justify;">
<br /></div>
<br />
<br />
<div style="text-align: justify;">
Când mă gândesc la viitor, mă speriu. Bineînţeles, visul meu e să fiu căsătorită şi cu copii (neapărat o fetiţă), dar în acelaşi timp nu mă pot imagina mai bătrână de 30-35 de ani. Şi mă speriu. Când mă gândesc că poate mai am doar cât am trăit până acum, încep să tremur. Şi îmi imaginez o viaţă fericită, plină de amintiri, exact aşa cum visez. Aşa cum am vrut mereu, dar nu am putut. Vreau să scriu mult, să călătoresc, să încerc lucruri noi, să întâlnesc multă lume, să-mi fac tot pe-atâţi prieteni... Haha, bineînţeles că sunt doar visele mele.</div>
<div style="text-align: justify;">
<br /></div>
<br />
<div style="text-align: justify;">
Cred că totul a început de la dorinţa mea bruscă de a pleca într-o scurtă vacanţă doar cu bunica departe. Un drum de o noapte cu trenul şi multă lume la destinaţie. Devin entuziasmată, aşa sunt înainte de orice excursie, drumeţie... Orice implică cunoaşterea de noi locuri şi noi persoane mă interesează şi vreau să fac asta cât de mult pot.<br /></div>
<div style="text-align: justify;">
Şi mi-e frică că nu o să pot deloc.<br /></div>
<div style="text-align: justify;">
Haha, nu are sens, nu-i aşa?</div>
Saravishttp://www.blogger.com/profile/02282664587191147808noreply@blogger.comtag:blogger.com,1999:blog-814188025718291994.post-63569226512375475332013-07-24T17:13:00.000-07:002014-07-16T17:14:02.515-07:00Roadele sentimentelor<div style="text-align: justify;">
Înflorind odată cu evoluţia mea, sentimentele s-au învălmăşit. S-au amestecat, odată cu paşii şi căzăturile pe care le-am îndurat pe drumul meu. Frânele bruşte, întoarcerile din drum, opririle lungi şi dese; toate şi-au lăsat amprenta asupra grădinii din inima mea.</div>
<div style="text-align: justify;">
<br /></div>
<div style="text-align: justify;">
Uneori uitam să o ud, alteori o lăsam în plata Domnului, buruienile acoperind-o, nepermiţându-i să se dezvolte. Aşa că am rămas şi eu în urmă cu ea, aşteptând apariţia fructelor sau a florilor, neştiind exact ce tip mă va aştepta la momentul culesului.</div>
<div style="text-align: justify;">
Dar poate că grădina mea era plină de cactuşi ce aveau nevoie de mult timp să-şi arate adevărata frumuseţe, şi indiferent cât de groaznică a fost aşteptarea, fericirea oricum dura puţin. Dar oare am gustat din satisfacţia culegerii roadelor grădinii mele? Oare sentimentele mele au înflorit în adevăratul sens al cuvântului, împărţind parfum îmbietor şi linişte?</div>
<div style="text-align: justify;">
<br /></div>
<div style="text-align: justify;">
Îmi aduceam aminte vag de momentul în care alergam veselă pe pavajul vechi, cu o floare roşie în părul despletit, cu un buchet uriaş de margarete albe. Nu mai ştiu cui voiam să-i dăruiesc acel buchet şi ce mă făcea să mă grăbesc în aşa hal, dar nu mă obosea deloc. Era o simplă dorinţă care mă împingea de la spate sau simţeam nevoia să plătesc înapoi o datorie?</div>
<div style="text-align: justify;">
<br /></div>
<div style="text-align: justify;">
Dar buchetul meu nu a ajuns la destinaţie. M-am rătăcit pe drumul ce şerpuia prin inima grădinii pline de plante luxuriante, ajungând într-o seră. Soarele cald nu mai pătrundea, iar rădăcinile erau uscate, cerşind după apa ce susura afară.</div>
<div style="text-align: justify;">
<br /></div>
<div style="text-align: justify;">
M-a speriat decorul din faţa mea, pe o eu obişnuită doar cu frumuseţea florilor multicolore şi prospeţimea ierbii verzi. Uscăciunea şi culorile seci prezente în acea seră mă întristau, aşa că am vrut să plec, să mă întorc în grădina mea luminoasă. Dar uşa era încuiată, refuzându-mi întoarcerea.</div>
<div style="text-align: justify;">
<br /></div>
<div style="text-align: justify;">
Aşa că am hoinărit prin seră, luptânf contra plantelor, încercând să scap de ele, sperând că aşa voi da de pereţii de sticlă ce mă despărţeau de libertate şi voi reuşi să-i sparg. Plantele continuau să sufere sub atingerea mea plină de sete de libertate, iar fără să realizez, mâinile mele se colorau într-un roşu sângeriu.</div>
<div style="text-align: justify;">
<br /></div>
<div style="text-align: justify;">
Dar obosită după încă un efort depus fără rezultate, mi-am şters mâinile obosite de rochia albă şi urmele roşii lăsate în urmă m-au terifiat. Ce am rănit în halul ăsta? Plantele nu sângerează, dar totuşi, părea că le doare de fiecare dată când luptam contra lor.</div>
<div style="text-align: justify;">
<br /></div>
<div style="text-align: justify;">
Aşa că le-am îngrijit cu acelaşi devotament pe care-l arătasem şi-n cazul grădinii mele cu flori. Îmi doream să văd şi plantele de aici la fel de frumoase ca pe cele de dinainte. Şi din acel moment totul a devenit mai uşor. Încet, încet, plantele reînviau, iar sera primea în sfârşit căldura soarelui.</div>
<div style="text-align: justify;">
<br /></div>
<div style="text-align: justify;">
Aceeaşi căldură îmi învălui trupul şi o fericire care nu-şi avea rostul mă acapară.</div>
<div style="text-align: justify;">
<br /></div>
<div style="text-align: justify;">
De ce să fie grădina distrusă, cerul negru şi grădinarul trist şi speriat când poţi avea o grădină extraordinară, un cer albastru făr' de nor şi un grădinar vesel ce-şi iubeşte meseria?</div>
Saravishttp://www.blogger.com/profile/02282664587191147808noreply@blogger.com